-Sah mat! rosti triumfator Bila, muscandu-si cu voluptate mustatile negre si rasucite, de Don Juan notoriu, in timp ce il fixa cu o privire de om beat de fericire. Ridicand amuzat din sprancene, oponentul confisca rapid nebunul alb care atentase la viata regelui si-l zvarli langa celelalte piese albe de pe masa. Observase pe furis grimasa transparentului Bila. Dupa ce fata rotunda ca o minge, de la care i se tragea si porecla, reusi sa treaca prin toate culorile curcubeului revenind la cea initiala, de roz-fraged ca de bebelus, Bila stranse pumnii si incepu sa mediteze intens la o noua strategie. Pe banca din fata lui, adversarul il studia atent pe sub gene, ca pe un animal de soi.
”Un papagal intre papagali”, isi spuse cu dispret, rotindu-si ochii umflati de somn peste parcul scuturat din amorteala de luna lui mai.
”Ce dobitoc!”, pufni cand privirile ii aterizara iar pe fata muncita de ganduri a amicului Bila, care sporovaia intr-una, complet aiurea, in timp ce incerca din greu sa aleaga o mutare cat mai buna.
Strangea pumnii cu furie, abia abtinandu-se sa nu injure la gandul ca un animal ca Bila, rotund, mare, ferchezuit si imbracat dupa ultima moda a “baietasilor de cartier”, prost ca o bata, cu buzunarul doldora de “verzisori” o sa termine bine-mersi facultatea de medicina si o sa ajunga probabil si celebru, ca doar de-aia il trece taica-sau la examene, impartindu-si averea cadrelor didactice “impartiale” si “incoruptibile”.
”Ce lume de leprosi!”, ingana enervat si scuipa cu scarba. Tot tac-su il angajase si pe el sa-i invete odrasla sah, ca doar baiatul e un “intelectual” si “trebuie sa stie, mititelul, ca maine-poimaine ajunge profesor universitar, nu?”. Isi muscase si atunci buzele, ca si acum, ros de indignare. Dar acceptase…Avea nevoie urgenta de bani.
-Na! exclama satisfacut Bila, care mutase un pion dupa o jumatate de ora se framantari. Ia uite, ba, ce gagica misto! Hei papusa, n-ai chef de-o plimbare c-un mertzan?
”Gagica” se uita mirata la “mingea” proptita pe banca in fata unei table de sah si, intelegand ca e vorba de marfa buna, mai ales dupa cheile de la Mercedes pe care “mititelul” le flutura smechereste, isi tuguie buzele care abia se ghiceau sub stratul gros de rouge si se indrepta spre ei.
”Adunatura de ingalati…Societate de dobitoci!”, isi spuse scarbit si, enervat la culme, ii adresa domnisoarei un “Mars!” atat de sfichiuitor, incat aceasta facu stanga-mprejur si isi indeparta adanc jignita funduletul topaitor si roz.
-Ce faci, ba, ai luat-o razna?! Nu vazusi ce buna era aia?
Stapanindu-se cu greu sa nu-i mute falca, “agresorul” domnisoarei marai:
-Tac-tu ma finanteaza sa te invat sah, nu sa-ti gasesc nevasta!
Desi era perfect constient de proportiile sale uriase in comparatie cu “invatatorul” sau, desi stia ca-l poate dobori cu un singur croseu bine tintit, Bila avea un fel de respect impletit cu sfiala pentru tipul asta blond, ceva mai scund, slabut si palid din fata lui, asa ca isi pleca fruntea si prinse a inchega scheme complicate si planuri de atac pe tabla de sah.
”Eu ce dracu’ fac pe lumea asta de nebuni?! se intreba din ce in ce mai nervos. Muncesc ca un caine noapte de noapte in crasma aia infecta, invat pana cad sub masa, dorm o ora pe zi, trag ca un animal! si pentru ce?”. Intrebarea ii rasuna sfichiuitoare in ureche, lovindu-i timpanul in rastimpuri, inundandu-i creierul obosit, tumefiat ca o castana coapta. Se holba la mutra patata din fata, incercand sa se concentreze asupra mormaielilor lui Bila, care debita verzi si uscate in timp ce se gandea la noua lui mutare.
”Inutil! Totul e inutil!”, ii urla o voce gafaita in ceafa. Se uita repede in spate, nestiind daca fusese doar o nazarire. Doua fete se indepartau pe aleea murdara, lasand in urma un miros dulceag de parfum ieftin. Mai incolo, pe o banca, un batranel cu o palarie demodata isi citea ziarul, absorbit de lectura. Doi indragostiti se oprisera pe malul lacului pictat pe ici pe colo de nuferi si se sarutau de zor.
”Spectacol ieftin, de mahala…La ce bun? Ce rost au toate prefacatoriile astea?”. Incerca sa dezlege enigma, cuprins de un soi de panica si enervare. Bila mormaia intr-una, profund impresionat de propriile sale idei referitoare, mai ales, la fundul vreunei pipite care trecea grabita spre nu se stie unde.
”Si unde e dreptatea? El are totul, eu…nimic”. Incerca o senzatie puternica de claustrare. Simtea nevoia de aer, de aer curat, nu de cel incarcat cu mirosuri de latrina al Bucurestiului.
Facu un efort sa se concentreze asupra jocului…Din bolboroseala lui Bila desprinse, cu greu, o fraza inteligibila.: “Fiecare sa fie multumit cu ce are, pana nu ramane fara, ca dup-aia…”.
De fapt, poate ca era baiat bun Bila asta…
