Plicul cafeniu si gros trona sfidator pe biroul ciudat de masiv , la numai un gest distanta. Observa pentru a mia oara ordinea desavarsita care guverna incaperea mobilata cu zgarcenie, purtand eticheta clara a functionarului public care vrea sa transmita mesajul integritatii sale. Da, se gandi ea strangand din buze, era o strategie pe cat de simpla, pe atat de eficace. Multi dintre oamenii aflati in pozitii importante uitau regula de baza a succesului propriu: pastreaza aparenta simplitatii, nimic ostentativ, nimic la vedere. Intelesese de mult aceasta subtilitate de impact asupra electoratului, care pur si simplu disipa mare parte din banuielile ce pluteau in mod inevitabil asupra Primariei.
-Ei bine? rosti vocea guturala, tradand nerabdarea barbatului din fata sa.
Privi cu atentie chipul buhav, cu obrajii mult prea rosii, efect al exceselor si mai ales al consumului indelungat de alcool. Nimic din infatisarea omului marunt, cu inceput de chelie si costum prost croit n-ar fi putut trada adevarata infamie ce se ascundea in spatele unei masti de aparenta normalitate. Poate doar ochii de un verde cu sclipiri metalice, care la o cercetare mai atenta pareau sa arunce in rastimpuri proiectile de viclenie, fragmente tintite difuz si disipate rapid de aerul statut al incaperii.
-Te-ai hotarat? intreba omul, asezandu-se in fotoliul hidos, de un maro murdar, din spatele biroului si arborand un aer de falsa nonsalanta.
Mintea ii alerga in directii neasteptate, aruncand contradictii la fiecare pas si punand obstacole pe masura ce ridica altele. Ea, tanara nevoita sa munceasca fara a culege vreodata roadele efortului sau, femeia de 28 de ani care inca mai locuia cu parintii si al carei viitor se arata la fel de monoton si previzibil ca o discutie cu un unchi obsedat de gradinarit, secretara obosita si cu ambitii din ce in ce mai sterse, mai putine, era pe punctul de a-si lua soarta in propriile maini.
Se uita fix la plicul maro de pe birou, concentrandu-se asupra planurilor ei de viitor, planuri transformate brusc in ceva atat de aproape de infaptuire incat capatasera consistenta materiala, devenind aproape tangibile. Si la o distanta de numai un gest.
-Ce-mi cereti dumneavoastra e impotriva tuturor principiilor mele, se trezi spunand si fu surprinsa sa descopere ca vocea ii era aproape calma, de un tremur cel mai probabil imperceptibil pentru urechile primarului care fierbea in suc propriu de o buna bucata de timp.
- Cred ca am mai discutat o data despre
principiile tale, latra primarul, rostind ultimele cuvinte pe un ton de batjocura. Aproape imediat insa isi regreta iesirea necontrolata. Umbrele care intunecasera chipul femeii cu buze subtiri si par castaniu il determinara sa schimbe rapid metoda de abordare. Principiile de care vorbesti nu-si au locul in societatea zilelor noastre si, mai ales, in viata politica din care
acum faci parte si dumneata, draga mea.
Vocea mieroasa cu care barbatul rostise ultima fraza o facu sa se cutremure de dezgust. Isi aminti in flashuri scurte evenimentele care o adusesera aici, in fata acestui om odios care ii propunea nici mai mult nici mai putin decat sa-si vanda sufletul. Seara in care decisese ca trebuia sa se intoarca in cladirea primariei ca sa-si recupereze mapa pe care o incuiase din greseala in birou. Cum urcase scarile in intuneric, avand presimtirea sumbra ca ceva neasteptat avea sa se petreaca. Lumina intrezarita slab pe sub usa biroului primarului general si zvonul indepartat de voci care se rasfrangeau pana la ea. Intrebarea care ii scanteiase brusc in minte, lasand-o prada tentatiei de a se apropia tiptil de usa intredeschisa. Cum isi lipise urechea de usa si cum discutia primarului si a interlocutorului sau, a carui voce nu o cunostea, la inceput fara sens, capatase contururi clare pe masura ce secundele se scurgeau in intunericul din hol. Cum inima ii batea cu putere si cum indignarea incepuse sa clocoteasca in ea de indata ce intelesese marsavia, furtul pe care cei doi il puneau la cale.
In principiu, treaba avea sa fie destul de simpla. Un anume domn de o varsta inaintata, fara copii sau rude apropiate, cu pensia modesta si prea putin interes ramas pentru viata, prin urmare foarte usor de pacalit, urma sa fie "momit" intr-o tranzactie financiara in urma careia avea sa vanda celor doi pe un pret de nimic o cladire cu 3 etaje, foarte apetisanta, situata chiar in centrul orasului, de o valoare reala extrem de ridicata. Munca de convingere avea sa-i revina primarului, care il cunostea de mic pe batran si care n-avea de invins o rezistenta foarte mare, la o adica putand apela si la amenintari. In schimbul acestui serviciu si a unor autorizatii de constructie emise in regim de urgenta noului proprietar pentru renovarea cladirii respective, cu adaugarea inca unui etaj, domnul primar avea sa se aleaga cu o suma frumusica foc, care i-ar fi facut contul din banca mult mai rotund, aproape coplesitor.
Se retrasese incet spre iesire, dorindu-si sa nu se fi intors niciodata dupa blestemata de mapa. Lucra de foarte putin timp la primarie si asemenea marsavii ii erau straine cu desavarsire. Era la un pas de iesirea din cladire cand usa biroului luminat se deschisese brusc, facand loc celor doi barbati care uneltisera. In fractiunea de secunda in care le privise chipurile putuse sa observe expresia de inmarmurire intiparita in ochii celor doi. O luase la fuga pe scari si nu oprise masina decat acasa, dar stia ca fusese cu o fractiune de secunda prea tarziu.
Cei doi o vazusera. Si faptul ca acum incercau sa-i cumpere tacerea nu o mira deloc.
-Deci ne-am inteles, da? spuse barbatul, zambind fortat in timp ce impingea plicul mai aproape de ea.
Se gandise indelung la ce avea de facut. Tentatia era mare, mai ales ca stia ce sanse mici de reusita ar fi avut daca s-ar fi implicat intr-un eventual scandal impotriva omului influent pe care il avea de infruntat. Nu avea nicio dovada concreta, nimic palpabil care sa-i sustina afirmatiile. Pe langa asta, acel plic maro si doldora de bani echivala cu salvarea ei de la viata de mediocritate pe care o intrezarea . Logica ii spunea ca cel mai bun lucru pe care il are de facut e sa accepte banii si sa-si uite remuscarile intr-o croaziera lunga, undeva pe Mediterana.
Si totusi, ceva nedefinit ii dicta sa nu accepte propunerea murdara. Cinstea, integritatea ei fusesera tot ce pretuiese pana atunci. Tot ce avusese vreodata. Singurele motive de mandrie. Singurul izvor de liniste in tumultul vietii de zi cu zi si al grijilor marunte si meschine. Barbatul ranjea fortat, aratandu-si siragurile de dinti ascutiti printre buzele cenusii intr-un rictus hidos, luminat de ochii vicleni cu sclipiri moarte, de neon. Se intreba uimita cum de nu-i remarcase ochii mai demult. Si care fusese momentul in care miselia, lipsa constiintei se strecurasera in privirea acelui om. Care fusese
pasul acela, decizia care il aruncase pe fagasul infamiei. Deodata, situatia ii aparu intr-o lumina noua, uimitor de clara.
-Da, ne-am inteles. Se auzi spunand in timp ce ridica plicul in mana. Abia acum realiza ca de fapt
stiuse de la inceput care ii era decizia si zambi. Pastrati-va banii, spuse pe un ton hotarat si arunca dispretuitor plicul in poalele celui ce era probabil cel mai surprins primar din lume la acel moment.
-Esti tampita si...izbucni primarul ajuns la capatul rabdarii.
Dar ea nu-l mai auzea. O senzatie stranie si intensa de usurare ii umplea sufletul pe masura ce se indeparta de cladire. Un calm binevenit o cuprinse atunci cand se urca la volanul oltcitului prafuit si parasi incinta. Era inca o data mandra de alegerea ei. Si asta cantarea mai greu decat toate plicurile maro din lume. Se indrepta catre un batran, caruia avea sa-i spuna o poveste...
