noaptealba

In doi

2009-08-25T17:18:00.000-07:00

Abia m-am trezit si-ascult vantul

Cum ne cerne zorile ce-au ramas

Si racorind pamantul cald de iarba,

Cum vine spre noi pas cu pas…

Ma gadila parul tau si genunchii

Se ascund amortiti de somn sub cearsaf,

Cand ultima raza ne cauta-n ganduri

Si pe strazi felinare se scutur de praf…

Somnorosi amandoi, goi de haine,

Ne privim fericiti si zambim

Ca in doi nu vom fi batrani niciodata,

Ca nu toti batranii murim…

Se infig peste geamuri peretii,

Prevestind potopul din lume

Si marea de ochi de-ntuneric

Cu falduri de nori si cu spume.

Arhangheli incep sa-si arunce ghetarii

In jos, pedepsind neobosit,

Deserturi de carpe se-ntind pe-anotimpuri

Facand din farame cladiri de sfarsit.

Apocaliptic ,muntii-si pleaca stanca

Si pamantul sta mort ca un simplu copac

Ce rosu isi scutura coaja

Si-apoi se pravale in lac.

Departe,in odaie la noi arde viata

Si flacara ei ne e scut.

Sunt vreascuri aprinse pe buze,

Pe geamuri,sub perna, pe scaunul rupt.

Mi-esti cald printre aripi si-i bine…

Am timp sa rad si s-ascult…

Oamenii reci

2009-01-04T11:04:00.000-08:00

E umbra pe coline si
Viile au prins miros de moarte,
Nu-si mai aduc aminte calatorii
De unde vin si incotro merg mai departe...
Se sparg in cioburi sangerii
Oamenii reci si oameni vii.

Se zbat a galben porti de lemn
Si ochii s-au facut de rug aprins,
Ce era ud, acuma arde
Si tot ce a fost de foc s-a stins...
Prin ani, in lacrimi reci s-au nins
Oamenii dragi, cu miliarde.

Stanca

2008-11-04T12:53:00.000-08:00

S-a fisurat stanca, intelegi tu ce spun?
Incerc sa mi-o imaginez prabusita,
Strivindu-ne pe tine, pe mine si tot ce e bun..

Propteste-o degraba cu ceva in care am crezut,
Cu stalpul din fata ferestrei tale,
Sau cu banca ferita din parcul primului sarut...

Nu poti?Pacat...Astazi nu am de ce sa ma agat,
Ce sa privesc ca sa nu vad chipul tau,
Sau ce sa spun ca sa ma dezvat de glasul tau.

Ai obosit si vrei sa te odihnesti, inteleg.
Dar ai grija sa nu calci pe-amintiri,
Sau sa legi bine tacerea- nu pot s-o dezleg.

Ti-e somn de lume, de ani si de mine...
Dormi, dar sa nu cumva sa incui usa,
Caci vei uita unde ai pus cheia
si lumea,
si anii,
si pe mine...

Flori de camp, albastre

2008-10-12T02:18:00.000-07:00

Respiram cu nesat, cu sete, cu pofta de ani...Se facuse limpede prin lume si oamenii disparusera ca prin farmec . Ca doi "Peter Pan"-i, calatoream din poveste-n poveste, fericiti si nemuritori, inchipuindu-ne ca nu vom obosi niciodata.
Deasupra capetelor noastre se oglindeau intinderi nemarginite de stele si scortosul gutui din curtea bunicilor isi fosnea batranetile peste bancuta de lemn, trosnind din toate incheieturile si pufnind in rastimpuri cu glas de balaur suparat.
Ne priveam incurcati, timizi si uimiti de tot ceea ce ni se intampla. Miroseam a flori, pentru ca imi asezasei pe cap o coronita. Flori de camp, albastre. Daca inchid ochii, le vad, le simt acum ca si atunci, in noaptea aia fermecata de august care invelise satul adormit de cantecele ciobanilor cu o patura groasa de cer, cand fereastra pe care ma strecurasem afara ca sa te intalnesc ma tot ameninta ca-mi va trezi bunicii cu scartaitul ei rautacios.
Era atata liniste in ochii tai mari, adanci si caldura palmei care strangea bland pumnul meu mic imi spunea ca putem sa ramanem asa, incremeniti intr-o clipa perfecta, doi copii care nu isi atinsesera niciodata buzele, doi copii care radeau fericiti.
Ciudat cum unele momente nu se uita niciodata...Ciudat cum nu raman in amintire, neamortite de timp, evenimente de impact, sau care ne-au setat cursul vietii, ci dainuie tocmai acele clipe care s-au scrijelit in noi pe furis, strecurandu-se tot mai adanc in subconstient si camuflandu-se cu atata arta incat sa nu poata fi gasite si rapuse de nimeni, niciodata.
Ele vor ramane suspendate undeva intre ieri si azi, la fel de vii ca intotdeauna, aninate de un cui ruginit si familiar, pe care vom sti oricand unde sa-l cautam. Chiar si in intuneric, cu mainile legate. Chiar daca tot decorul s-a risipit de mult in neant. Chiar si batrani. Trebuie numai sa inchidem ochii si vom fi acolo...

Plicul maro

2008-09-16T05:49:00.000-07:00

Plicul cafeniu si gros trona sfidator pe biroul ciudat de masiv , la numai un gest distanta. Observa pentru a mia oara ordinea desavarsita care guverna incaperea mobilata cu zgarcenie, purtand eticheta clara a functionarului public care vrea sa transmita mesajul integritatii sale. Da, se gandi ea strangand din buze, era o strategie pe cat de simpla, pe atat de eficace. Multi dintre oamenii aflati in pozitii importante uitau regula de baza a succesului propriu: pastreaza aparenta simplitatii, nimic ostentativ, nimic la vedere. Intelesese de mult aceasta subtilitate de impact asupra electoratului, care pur si simplu disipa mare parte din banuielile ce pluteau in mod inevitabil asupra Primariei.
-Ei bine? rosti vocea guturala, tradand nerabdarea barbatului din fata sa.
Privi cu atentie chipul buhav, cu obrajii mult prea rosii, efect al exceselor si mai ales al consumului indelungat de alcool. Nimic din infatisarea omului marunt, cu inceput de chelie si costum prost croit n-ar fi putut trada adevarata infamie ce se ascundea in spatele unei masti de aparenta normalitate. Poate doar ochii de un verde cu sclipiri metalice, care la o cercetare mai atenta pareau sa arunce in rastimpuri proiectile de viclenie, fragmente tintite difuz si disipate rapid de aerul statut al incaperii.
-Te-ai hotarat? intreba omul, asezandu-se in fotoliul hidos, de un maro murdar, din spatele biroului si arborand un aer de falsa nonsalanta.
Mintea ii alerga in directii neasteptate, aruncand contradictii la fiecare pas si punand obstacole pe masura ce ridica altele. Ea, tanara nevoita sa munceasca fara a culege vreodata roadele efortului sau, femeia de 28 de ani care inca mai locuia cu parintii si al carei viitor se arata la fel de monoton si previzibil ca o discutie cu un unchi obsedat de gradinarit, secretara obosita si cu ambitii din ce in ce mai sterse, mai putine, era pe punctul de a-si lua soarta in propriile maini.
Se uita fix la plicul maro de pe birou, concentrandu-se asupra planurilor ei de viitor, planuri transformate brusc in ceva atat de aproape de infaptuire incat capatasera consistenta materiala, devenind aproape tangibile. Si la o distanta de numai un gest.
-Ce-mi cereti dumneavoastra e impotriva tuturor principiilor mele, se trezi spunand si fu surprinsa sa descopere ca vocea ii era aproape calma, de un tremur cel mai probabil imperceptibil pentru urechile primarului care fierbea in suc propriu de o buna bucata de timp.
- Cred ca am mai discutat o data despre principiile tale, latra primarul, rostind ultimele cuvinte pe un ton de batjocura. Aproape imediat insa isi regreta iesirea necontrolata. Umbrele care intunecasera chipul femeii cu buze subtiri si par castaniu il determinara sa schimbe rapid metoda de abordare. Principiile de care vorbesti nu-si au locul in societatea zilelor noastre si, mai ales, in viata politica din care acum faci parte si dumneata, draga mea.
Vocea mieroasa cu care barbatul rostise ultima fraza o facu sa se cutremure de dezgust. Isi aminti in flashuri scurte evenimentele care o adusesera aici, in fata acestui om odios care ii propunea nici mai mult nici mai putin decat sa-si vanda sufletul. Seara in care decisese ca trebuia sa se intoarca in cladirea primariei ca sa-si recupereze mapa pe care o incuiase din greseala in birou. Cum urcase scarile in intuneric, avand presimtirea sumbra ca ceva neasteptat avea sa se petreaca. Lumina intrezarita slab pe sub usa biroului primarului general si zvonul indepartat de voci care se rasfrangeau pana la ea. Intrebarea care ii scanteiase brusc in minte, lasand-o prada tentatiei de a se apropia tiptil de usa intredeschisa. Cum isi lipise urechea de usa si cum discutia primarului si a interlocutorului sau, a carui voce nu o cunostea, la inceput fara sens, capatase contururi clare pe masura ce secundele se scurgeau in intunericul din hol. Cum inima ii batea cu putere si cum indignarea incepuse sa clocoteasca in ea de indata ce intelesese marsavia, furtul pe care cei doi il puneau la cale.
In principiu, treaba avea sa fie destul de simpla. Un anume domn de o varsta inaintata, fara copii sau rude apropiate, cu pensia modesta si prea putin interes ramas pentru viata, prin urmare foarte usor de pacalit, urma sa fie "momit" intr-o tranzactie financiara in urma careia avea sa vanda celor doi pe un pret de nimic o cladire cu 3 etaje, foarte apetisanta, situata chiar in centrul orasului, de o valoare reala extrem de ridicata. Munca de convingere avea sa-i revina primarului, care il cunostea de mic pe batran si care n-avea de invins o rezistenta foarte mare, la o adica putand apela si la amenintari. In schimbul acestui serviciu si a unor autorizatii de constructie emise in regim de urgenta noului proprietar pentru renovarea cladirii respective, cu adaugarea inca unui etaj, domnul primar avea sa se aleaga cu o suma frumusica foc, care i-ar fi facut contul din banca mult mai rotund, aproape coplesitor.
Se retrasese incet spre iesire, dorindu-si sa nu se fi intors niciodata dupa blestemata de mapa. Lucra de foarte putin timp la primarie si asemenea marsavii ii erau straine cu desavarsire. Era la un pas de iesirea din cladire cand usa biroului luminat se deschisese brusc, facand loc celor doi barbati care uneltisera. In fractiunea de secunda in care le privise chipurile putuse sa observe expresia de inmarmurire intiparita in ochii celor doi. O luase la fuga pe scari si nu oprise masina decat acasa, dar stia ca fusese cu o fractiune de secunda prea tarziu. Cei doi o vazusera. Si faptul ca acum incercau sa-i cumpere tacerea nu o mira deloc.
-Deci ne-am inteles, da? spuse barbatul, zambind fortat in timp ce impingea plicul mai aproape de ea.
Se gandise indelung la ce avea de facut. Tentatia era mare, mai ales ca stia ce sanse mici de reusita ar fi avut daca s-ar fi implicat intr-un eventual scandal impotriva omului influent pe care il avea de infruntat. Nu avea nicio dovada concreta, nimic palpabil care sa-i sustina afirmatiile. Pe langa asta, acel plic maro si doldora de bani echivala cu salvarea ei de la viata de mediocritate pe care o intrezarea . Logica ii spunea ca cel mai bun lucru pe care il are de facut e sa accepte banii si sa-si uite remuscarile intr-o croaziera lunga, undeva pe Mediterana.
Si totusi, ceva nedefinit ii dicta sa nu accepte propunerea murdara. Cinstea, integritatea ei fusesera tot ce pretuiese pana atunci. Tot ce avusese vreodata. Singurele motive de mandrie. Singurul izvor de liniste in tumultul vietii de zi cu zi si al grijilor marunte si meschine. Barbatul ranjea fortat, aratandu-si siragurile de dinti ascutiti printre buzele cenusii intr-un rictus hidos, luminat de ochii vicleni cu sclipiri moarte, de neon. Se intreba uimita cum de nu-i remarcase ochii mai demult. Si care fusese momentul in care miselia, lipsa constiintei se strecurasera in privirea acelui om. Care fusese pasul acela, decizia care il aruncase pe fagasul infamiei. Deodata, situatia ii aparu intr-o lumina noua, uimitor de clara.
-Da, ne-am inteles. Se auzi spunand in timp ce ridica plicul in mana. Abia acum realiza ca de fapt stiuse de la inceput care ii era decizia si zambi. Pastrati-va banii, spuse pe un ton hotarat si arunca dispretuitor plicul in poalele celui ce era probabil cel mai surprins primar din lume la acel moment.
-Esti tampita si...izbucni primarul ajuns la capatul rabdarii.
Dar ea nu-l mai auzea. O senzatie stranie si intensa de usurare ii umplea sufletul pe masura ce se indeparta de cladire. Un calm binevenit o cuprinse atunci cand se urca la volanul oltcitului prafuit si parasi incinta. Era inca o data mandra de alegerea ei. Si asta cantarea mai greu decat toate plicurile maro din lume. Se indrepta catre un batran, caruia avea sa-i spuna o poveste...

"Beibi" cu "B" de la BMW

2008-08-22T12:40:00.000-07:00

Mi se intampla uneori ca, de cum cunosc o persoana, sa si simt cum urca in mine un val hotarat de antipatie. Aparent fara nicio baza reala si chiar impotriva oricarei logici, antipatia mea se dovedeste mai mereu justificata.
Sa luam situatia de astazi, de exemplu. Ne aflam in Loganul rosu pe care scrie mare "SCOALA", pe o straduta oarecare din Rm. Vilcea. Ora mea de soferie se apropie, dar deocamdata eu stau cuminte pe bancheta din spate. La volan e ceea ce as cataloga eu drept o "beibi", o "pisi", dar sa nu ma grabesc cu eticheta. Mai intai sa o las pe respectiva sa se desfasoare si sa observ spectacolul de pe margine. Nu ca as avea de ales...
Viitoarea soferita vorbeste intruna despre un BMW care a intrat ceva mai devreme intr-un amarat de volvo de pe vremea lui pasvante, parcat regulamentar. Si il tot caineaza pe soferul masinii agresive si chioare, care uitase unde-i sunt franele. Fara sa-mi cenzurez prea mult reactiile sau vocabularul (ca scorpionii, deh), ii spun don'soarei ca "saracutul" si "mititelul" sofer de BMW nu e nimic altceva decat un bou, un idiot si-un tampit.
Dupa o pauza pe care instructorul incearca sa o umple cu o glumita, doua, subiectul revine pe buzele lui beibi de la volan. Aflam ca "mititelul" se afla in vizorul acesteia de cand si-a cumparat masina "tare". Ca inainte de asta era urat, dar de cand si-a luat BMW parca arata altfel tipul...Si culmea ca pe vremea cand avea dacie, ii facea curte domnisoarei. Dar cum era sa se uite la el in perioada pre-BMW??
O intreb intr-o doara si anticipand raspunsul, daca mosulica din amaratul ala de volvo, care n-avea absolut nicio vina si nici portofelul plin de euro, nu-i trezeste vreun sentiment de mila. Ma intampina o mutra stupefiata sub stratul de fard si o chicoteala slaba. "BUuun asa", ma gandesc. si ma cufund din nou in reveria intermitenta, fragmentata scurt de franele bruste ale soferitei si de vocea disperata de instructor ajuns la capatul rabdarii.
Si cum "beibi" nu crede ca e cazul sa faca o pauza din gargara vocala, sunt nevoita sa mai inghit pe nemestecate unele detalii "picante" ale vietii ei din afara mall-ului si din incinta acestuia. Cum "tata" a primit comanda sa-i cumpere si ei BMW. Cum acesta e un mare fraier, al carui singur scop pe lumea asta e sa satisfaca nevoile si dorintele ei de printesa. Cum nu considera relevant faptul ca timp de vreo 14 ani nu i-a spus nici macar un "la multi ani " de ziua lui, astea sunt fleacuri si el e dator sa-i dea bani.
Din ce in ce mai enervata de aerele miorlaitei de mall, declar provocator ca eu m-as multumi si cu un matiz, numai sa am cu ce ma deplasa de colo colo. Dispretul pe care i-l trezesc lui beibi este mare. Cuuum, numai un Matiz?? Asta-i chiar culmea. Ea n-a mai pomenit asa ceva. Ma stapanesc cu greu sa n-o scalpez si incerc sa ma concentrez asupra traficului.
Discutia aluneca pe alte fagasuri. Un pic mai sentimentale. Asta daca sentimentele sunt niste chestii cu multe zerouri la coada...Spun asta pentru ca printesa de la volan ii explica instructorului cum toti barbatii sunt niste mincinosi si niste porci care trebuie supti si de vlaga, si de bani. Criteriul principal de selectie: masina. Obiectiv: "pupa-l in bot si papa-i tot", vorba lu' Caragiale. Deja simt ca imi explodeaza capul. Am auzit placa asta de sute de mii de ori. Peste tot unde exista elementul feminin, exista inevitabil si discutia respectiva. Cu argumentele inerente...Si uite-asa antipatia mea se transforma intr-o stare de rau fiziologic. Da, imi vine sa vomit. Noroc ca zeii se indura de fata mea pleostita si lipita de bancheta din spate a Loganului rosu pe care scrie mare "SCOALA". Si vine vremea ca beibi sa-si ia talpasita si sa urc la volan. Posesori de BMW de pretutindeni, feriti-va! Here I come!

Aproape de nori

2008-08-11T18:31:00.000-07:00

Albastru mi-e in suflet si pe jos
S-au impletit porti de nori cu nisipul.
Zvacnesc templele de aripi, biciuite de timp
Si glasuri topite in ciocolata isi torc fuiorul,
Asemenea batranei din povesti.
Vremurile s-au incalzit sub cuptoare,
Mangaiate de coame de vant si de zeii ce
Au invatat sa moara uneori,
Atunci cand afara e luna plina.
Ploua peste abisuri cu geana de somn
Si visele imi curg prin par si pe obraji
Ca licuricii care-si clipesc fericirea,
Ca soaptele copacilor.

Negru

2008-07-26T10:06:00.000-07:00

E gol peste toamna grea de oameni si
Vreascuri-podoaba pe morti s-au oprit,
Prin coji si prin sange parinti si-au gasit
Copiii carunti, slabi si galbeni.

La capatul negru, furia arde...
C-un lant rau, tiranic ne-a-ncolacit.
Se zbate spasmodic asfaltul strivit
Sub gheare zbarcite si oarbe.

O olteanca la meci

2008-06-18T16:00:00.000-07:00

Marti seara…Mare meci mare, Romania-Olanda. Toata lumea era intr-o stare de agitatie maxima, telefoanele zbarnaiau intr-una: “unde vedem meciul?”, ”ah, toate locurile sunt rezervate?”, “la noi, in Grozavesti, a incercat cineva?”, “da mha, nu mai sunt locuri”.

Pana la urma, corupta de o sora microbista si de entuziasmul general, am pornit spre Piata Constitutiei. Eu, care n-am simtit niciodata vreun interes cat de mic pentru fotbal, eram de data asta tare nerabdatoare sa vad minunea de piata si pe oamenii care aveau s-o umple ochi. Auzisem atatea povesti despre atmosfera “super!!” si despre cum “e pacat sa ratezi asa ceva”, ca abia asteptam sa pot sa-mi dau si eu cu parerea.

La metrou, plin de lume. Se vorbea de meci, se faceau pariuri. Intre timp, ochii priveau tinta decolteul putinelor fete ratacite printre fanii echipei nationale mustind de testosteron(fanii, nu echipa). Cand zic “putine” vreau sa zic vreo 3. Atatea eram noi in compartiment.

Speriate si un pic ingrijorate de numarul mare de posesori de cohones, strangeam barele metalice din metrou ca si cum ne-am fi asteptat ca, din clipa-n clipa, cineva sa ne smulga de langa ele. Si acel cineva sa poarte tricou galben. Eu, curajoasa nevoie mare, ma pitisem dupa un urias si injuram de mama focului( in gand, evident) momentul cand, impinsa probabil de forte ale raului, pusesem pe mine un maieu. Proasta inspiratie. Aveam sa injur momentul respectiv de nenumarate ori de atunci si pana la terminarea meciului.

Punctul de intalnire era cam vag (la intrarea “aia unde e intersectia si un rond mare “(/:) ), asa ca ne-am smuls din puhoiul de suporteri imbracati in galben si pictati pe fata ca sa cerem indicatii. De la doi politisti. Din nou, proasta inspiratie!

Am explicat celor doi garcea datele pe care le avem noi in legatura cu punctul de intalnire si i-am intrebat daca stiu unde se afla rondul ala. Am primit ca raspuns, o intrebare. De la Garcea number1: “Vazut din elicopter sau de jos?”.

Si eu si sora am ridicat din sprancene si am repetat intrebarea. Politistul nr1 avea aceeasi nedumerire…Rondul, da, a inteles…Dar vazut din elicopter sau de jos??

Sprancenele noastre ramasesera ridicate. In timp ce politistul nr2 facea cu voce tare calcule probabile ale coordonatelor mult-visatului rond, de garcea1 s-a apropiat un Dino enorm, blanos, atarnat de o lesa prea subtire ca sa-l poate impiedica in actiuni. Sora a mangaiat cainele pe scafarlie. L-as fi mangaiat si eu, ca era tare dragut, dar m-am gandit ca daca ma aplec e posibil ca garcea1 sa-si incurce de tot gandurile. Si…adio indicatii.

Un minut mai tarziu si tabloul se schimbase putin. Stapana, o doamna in varsta si extrem de zambitoare, se scuza politicos pentru odrasla ei patrupeda, in timp ce aceasta mesteca de zor pantalonii politistului, vadit impresionata de textura si de mirosul lor deosebite…Au urmat momente de panica pentru garcea(amandoi) si de hohote de ras(ale noastre), mai ales pentru ca cei doi in uniforma repetau obsesiv intrebarea “din elicopter sau de jos, domnisoarelor??”, chiar si in timp ce incercau sa se smulga din botul parosului Dino.

In sfarsit, dupa multe peripetii, am reusit sa ne intalnim. Si in felul asta am capatat ceva nepretuit, ceva minunat, ceva absolut obligatoriu!! in situatia data: un baiat! Si uite-asa am intrat noi cu pasi siguri in Piata Constitutiei.

A inceput si meciul…Cam greu sa te concentrezi asupra monitorului, cand picioare uriase ameninta sa te calce pe cap in fiecare clipa(asta daca ai 1,60 ca mine) si cand ti se zbiara in timpane de catre necunoscuti ca ar fi bine sa iei o gura de bere de la ei din pahar. O gura, doua, trei…Si mai ales cand esti nevoita sa tragi mereu in sus de bretelele de la maieu. Cat mai sus, pana la urechi daca se poate. Si sa te rogi divinitatii sa-l transforme cumva intr-o bluza lunga si larga. De preferat de pijama.

In sfarsit, declaratia mea cum ca as fi lesbi, bezelele adresate surioarei mele careia ii tot spuneam “iubi” si faptul ca ne-am luat de mana dragastos au parut sa-i descurajeze un pic pe agasanti, care inca mai oscilau intre a ne crede sau a se infuria ca sunt luati peste picior. Norocul a venit cu galeria, care a dat startul la tipete (“Hai, Romania!” sau “Mutu, Mutu, Mutu!” ). Si febra zbieratului a cuprins usor usor toata barbatimea de la fata locului, toate urechile, gurile si mainile, care se bateau intre ele sau bateau aerul frenetice.

Meciul…slab rau de tot. Pana si pe mine, care nu ma pricep la fotbal, m-a dezamagit jocul tricolorilor.

Din toata ingramadeala aia, din toate violentele izbucnite subit intre spectatorii ametiti de bere si stopate la fel de subit, din toate urletele si chiraielile, am extras si o chestie care mi-a placut. Solidaritatea. Chiar daca manifestata animalic… Mi-a parut bine ca pe oameni ii mai leaga ceva. Ca spera impreuna la ceva. Fie chiar si la un rezultat, al unui meci. Mi-am dorit si eu mult sa castige. Dar n-a fost sa fie. Si de meciuri vazute in pietele publice…m-am lecuit definitiv! Una peste alta, a fost…o experienta.:)

Gara de Nord

2008-06-08T17:45:00.001-07:00

Scartaitul metalic al trenului ii gadila urechile obisnuite sa soarba fiecare geamat ascutit al sinelor terfelite sub greutatea dihaniei de deasupra. Sunetul ii intepa creierul obosit, peste care apasa o perdea grea de aburi, provocandu-i acea durere intensa si fluida, atat de familiara, pe care o savura cu voluptate, sadic, patruns de ea pana in radacini.

Avea nevoie de senzatia asta sfredelitoare si rea, care actiona antihipnotic, ca un dus rece, intremator, cu diferenta ca efectul nu era acela de injectare a unui calm binevenit, ci de sporire a furiei, care devenea lucida si calculata pe masura ce crestea in intensitate.

-Hei, nene, da si tu un ban ca nu saracesti!

Scuturat din starea pe care si-o autoinoculase de vocea de puradel, isi indrepta furios ochii catre gangania neagra, care se protapise trufasa in fata lui si-l privea sfredelitor din dosul ochelarilor cu rame prea mari pe fata intunecata si acoperita de un strat gros de jeg. Cu stilul lui brutal fata de orice fiinta umana care ii trezea dispret, repulsie, individul in costum gri, cu cravata asortata si pantofi de firma marai un “Valea!” atat de amenintator incat tiganusul, care ii ajungea pana la genunchi, se carabani injurand de zor.

Il dezgusta profund gloata de cersetori, aurolaci, traficanti, afaceristi dubiosi care isi imprastiau miresmele in sala intesata de lume. Dar cel mai tare ii dispretuia pe tinerii care cereau fara jena de pomana, in loc sa munceasca undeva pe bani putini, dar cinstiti. Faptul ca proveneau din familii sarace, cu tati betivani si mame sinucigase, ca isi duceau amarul prin cladiri darapanate, mancate de mucegai, de putreziciune, ca dormeau uneori prin santuri sau pe banci, toate astea nu-l impresionau defel. Si el fusese sarman, si el dormise prin santuri, si el avusese o mama sinucigasa si un tata aproape nebun, sau cel putin asa il percepuse el la vremea aceea.

Absentelor indelungate, zilelor intregi in care barbatul cu par ciufulit si pantaloni peticiti se incuia in camera mobilata simplu, cu un birou si un scaun beteag, lipsei sale de responsabilitate, tuturor acestor probleme dureroase, cel pe care se obisnuise sa-l numeasca “tata” le gasea o explicatie prea putin plauzibila pentru restul familiei: era scriitor, avea nevoie de liniste ca sa lucreze.

Inchise ochii intr-o incercare zadarnica de a alunga mizeriile trecutului din mintea supraincarcata. Aplica instantaneu metoda proprie de calmare: isi analiza rapid viata, incepand cu adolescenta destul de intunecata, de cand pornise sa se intretina singur, apoi prima tinerete, facultatea, cu iubite, prieteni si ceva bani. Isi vazu apoi biroul mobilat confortabil intr-o cladire luxoasa din centrul Bucurestiului, partenerii de afaceri, clientii satisfacuti, care ii atrasesera cu timpul celebritatea. Vizualiza intr-o clipa salile de judecata intesate de tarani cu maini aspre si fete arse de soare, de caldarari spalati, cu mustacioara neagra, de domni si doamne in haine apretate si frumos mirositoare, sala tribunalului si pledoaria lui stralucita, privirile celor din jur, incarcate de admiratie.

Deschise ochii linistit. REUSISE in viata! Mai avea un singur gol de umplut: singuratatea. Visa timid la o familie, o familie iubitoare si calda, pe care nu o va parasi! Nu asa cum o facuse taica-sau!

Isi aprinse o tigara cu degete sigure, de om stapan pe sine si trase degajat un fum. Rotocoalele mari se invarteau speriate prin Gara de Nord, luandu-se la intrecere cu aburii cafelelor sorbite zgomotos din pahare de plastic de buze de domnisoara. O cucoana voluminoasa, in culori tipatoare, il privea curioasa.

-E o zi frumoasa, nu-i asa? spuse cucoana cu un chef evident de vorba.

-Da, ii raspunse taindu-i-o scurt.

Femeia se indeparta ofensata. N-avea decat. Se uita nervos la rolexul de la mana. Fara 10! Trebuia sa soseasca demult. Un nou scartait metalic facu sa rasune sala inalta. Nu, nu era trenul asteptat. Acelasi fior il patrunse adanc, coborand de-a lungul sirei spinarii, pana in talpi, furnicandu-i incheieturile. Furia urca incet in el, in sens opus furnicaturilor. Zambi trist la amintirea baietasului zburlit de acum 27 de ani, cu privirea pierduta in urma colosului ce se indeparta catre strainatate, purtandu-l in maruntaiele sale pe tatal lui.

Acelasi fior care il strabatuse atunci, in urma cu exact douazeci si sapte de ani, cinci luni si unsprezece zile, il strabatea si astazi. Acelasi tren imens si rece care fusese complice la fuga tatalui sau trebuia sa soseasca din clipa in clipa, aducand inapoi un cap mic impodobit cu o claie de par incurcat si vesnic soios.

Strivi chistocul cu gheata si-si privi din nou ceasul. Un gainar, dupa toate aparentele, observa “prada” de valoare si incepu sa-i dea tarcoale, aruncand ocheade lacome. Barbatul il sageta cu privirea doar o clipa si asta fu de ajuns ca hotul sa inteleaga ca ar fi mai bine s-o stearga.

Nu isi facea probleme ca ar putea fi atacat si jefuit. Era perfect constient de constitutia sa atletica si, in general, de statura sa impunatoare.

O fatuca blonda si curatica il privea de la 3 metri, afisand o expresie de admiratie impletita cu sfiala. Zambi, magulit in orgoliul sau de mascul. Un instinct ingropat in strafunduri rabufnea de undeva, din abisul fiintei sale, gangrenandu-i ratiunea, stapanirea de sine, luciditatea, impingandu-l cu gheare de vultur catre fata cu parul de culoarea soarelui. Ar fi vrut sa o stranga puternic in brate, soptindu-i la ureche cuvinte dulci, cuvinte pe care nu le-ar fi putut rosti niciodata amantelor sale ieftine si trecute. Avea atata prospetime, atata naturalete si inocenta fata asta imbracata simplu si ingrijit! Un pas, doar un pas il despartea de ea.

Geamatul cunoscut al sinelor strivite de dinozaurul metalic ce intra in gara il facu sa tresara. Intr-o clipa, ii reveni in minte totul: cine era el, cum ajunsese acolo, tatal sau…Incremeni.

“Bravo tie, dom’le avocat, isi zise, salivezi la vederea unei pustoaice ca o javra in fata unei halci de carne…”.

De ce venise aici, oare? De ce venise sa-si astepte tatal? Acum mai mult ca niciodata se simtea un ostracizat, un renegat, strain de zambetele oamenilor, de vorbe, de atingeri, de fete cuminti si blonde.

“Sunt un dobitoc!” isi striga furios si se intoarse spre iesire. Venea aici in fiecare saptamana doar ca sa vada, sa auda, sa simta durerea sinelor strivite, ca un nebun! Era nebun! Ce astepta? De ce fusese convins, dar absolut convins, ca in ziua asta urata de octombrie, monstrul ala de metal ii va scuipa tatal in brate?!

Se misca mecanic, nervos, spre usa de iesire. Nu avea sa mai vina niciodata in Gara de Nord! Niciodata!

Cai albi

2008-06-03T18:47:00.000-07:00

Iubitule, hai sa ne scriem singuri povestea
Pe-un capat de lume, pe buze fierbinti
Si cerul de stele in jos sa se uite
Cu ochi de planete- printese si printi.

Sa fim numai noi iubiti printre oameni
Si visul sa zboare spre noi pe pamant
Atunci cand de valuri se-mbata si luna,
Sa ploua cu aripi ca suntem, ca sunt.

Sa-mi spui cu soapte care ard in saruturi
Ca moartea ne iarta, ca ne-a facut zei
Si bratele tale nicicand ma vor pierde
In mijlocul noptii, al anilor mei.

Cu pieptul sa-ti simt bataia de suflet
Si goala, pe ritmuri de dans sa ma ai,
Sa fim numai unul cand vantul ne crede
Cai albi ce-si alearga povestea spre rai.

Am murit intr-o joi

2008-05-30T16:50:00.000-07:00

Mi-am cules toti pasii din lume
Si i-am legat strans cu o panglica neagra
Fara sa-mi pese ca sunt facuti din fum
Si fumul vrea sa fie liber…
Apoi am prins cerul in pumni
Ca sa-l topesc intr-un giulgiu de soapte
Si l-am ingropat adanc pe sub ganduri,
Acolo unde nu mai are stele sa-si culeaga
Si unde pasarile si-au pierdut zborul…
Mi-am scurs sub talpa fiecare vis
Si m-am prefacut ca nu le aud plansul
Atunci cand am uitat ca sunt om
Si am calcat peste ele, strivindu-le.
Pe urma am lovit in tampla vremea, cu ura,
Ca sa uite si ea, amnezica...
Sa uite povestea mea scrisa cu alb
Pe stanci si peste sufletul ei.
Era o joi seara cand
Batranul de la colt mi-a furat ultima bataie de inima
Pentru ca ale lui se terminasera.
Tineam in brate o icoana si am inchis ochii...

Bilă

2008-05-24T15:56:00.000-07:00

-Sah mat! rosti triumfator Bila, muscandu-si cu voluptate mustatile negre si rasucite, de Don Juan notoriu, in timp ce il fixa cu o privire de om beat de fericire. Ridicand amuzat din sprancene, oponentul confisca rapid nebunul alb care atentase la viata regelui si-l zvarli langa celelalte piese albe de pe masa. Observase pe furis grimasa transparentului Bila. Dupa ce fata rotunda ca o minge, de la care i se tragea si porecla, reusi sa treaca prin toate culorile curcubeului revenind la cea initiala, de roz-fraged ca de bebelus, Bila stranse pumnii si incepu sa mediteze intens la o noua strategie. Pe banca din fata lui, adversarul il studia atent pe sub gene, ca pe un animal de soi.

”Un papagal intre papagali”, isi spuse cu dispret, rotindu-si ochii umflati de somn peste parcul scuturat din amorteala de luna lui mai.

”Ce dobitoc!”, pufni cand privirile ii aterizara iar pe fata muncita de ganduri a amicului Bila, care sporovaia intr-una, complet aiurea, in timp ce incerca din greu sa aleaga o mutare cat mai buna.

Strangea pumnii cu furie, abia abtinandu-se sa nu injure la gandul ca un animal ca Bila, rotund, mare, ferchezuit si imbracat dupa ultima moda a “baietasilor de cartier”, prost ca o bata, cu buzunarul doldora de “verzisori” o sa termine bine-mersi facultatea de medicina si o sa ajunga probabil si celebru, ca doar de-aia il trece taica-sau la examene, impartindu-si averea cadrelor didactice “impartiale” si “incoruptibile”.

”Ce lume de leprosi!”, ingana enervat si scuipa cu scarba. Tot tac-su il angajase si pe el sa-i invete odrasla sah, ca doar baiatul e un “intelectual” si “trebuie sa stie, mititelul, ca maine-poimaine ajunge profesor universitar, nu?”. Isi muscase si atunci buzele, ca si acum, ros de indignare. Dar acceptase…Avea nevoie urgenta de bani.

-Na! exclama satisfacut Bila, care mutase un pion dupa o jumatate de ora se framantari. Ia uite, ba, ce gagica misto! Hei papusa, n-ai chef de-o plimbare c-un mertzan?

”Gagica” se uita mirata la “mingea” proptita pe banca in fata unei table de sah si, intelegand ca e vorba de marfa buna, mai ales dupa cheile de la Mercedes pe care “mititelul” le flutura smechereste, isi tuguie buzele care abia se ghiceau sub stratul gros de rouge si se indrepta spre ei.

”Adunatura de ingalati…Societate de dobitoci!”, isi spuse scarbit si, enervat la culme, ii adresa domnisoarei un “Mars!” atat de sfichiuitor, incat aceasta facu stanga-mprejur si isi indeparta adanc jignita funduletul topaitor si roz.

-Ce faci, ba, ai luat-o razna?! Nu vazusi ce buna era aia?

Stapanindu-se cu greu sa nu-i mute falca, “agresorul” domnisoarei marai:

-Tac-tu ma finanteaza sa te invat sah, nu sa-ti gasesc nevasta!

Desi era perfect constient de proportiile sale uriase in comparatie cu “invatatorul” sau, desi stia ca-l poate dobori cu un singur croseu bine tintit, Bila avea un fel de respect impletit cu sfiala pentru tipul asta blond, ceva mai scund, slabut si palid din fata lui, asa ca isi pleca fruntea si prinse a inchega scheme complicate si planuri de atac pe tabla de sah.

”Eu ce dracu’ fac pe lumea asta de nebuni?! se intreba din ce in ce mai nervos. Muncesc ca un caine noapte de noapte in crasma aia infecta, invat pana cad sub masa, dorm o ora pe zi, trag ca un animal! si pentru ce?”. Intrebarea ii rasuna sfichiuitoare in ureche, lovindu-i timpanul in rastimpuri, inundandu-i creierul obosit, tumefiat ca o castana coapta. Se holba la mutra patata din fata, incercand sa se concentreze asupra mormaielilor lui Bila, care debita verzi si uscate in timp ce se gandea la noua lui mutare.

”Inutil! Totul e inutil!”, ii urla o voce gafaita in ceafa. Se uita repede in spate, nestiind daca fusese doar o nazarire. Doua fete se indepartau pe aleea murdara, lasand in urma un miros dulceag de parfum ieftin. Mai incolo, pe o banca, un batranel cu o palarie demodata isi citea ziarul, absorbit de lectura. Doi indragostiti se oprisera pe malul lacului pictat pe ici pe colo de nuferi si se sarutau de zor.

”Spectacol ieftin, de mahala…La ce bun? Ce rost au toate prefacatoriile astea?”. Incerca sa dezlege enigma, cuprins de un soi de panica si enervare. Bila mormaia intr-una, profund impresionat de propriile sale idei referitoare, mai ales, la fundul vreunei pipite care trecea grabita spre nu se stie unde.

”Si unde e dreptatea? El are totul, eu…nimic”. Incerca o senzatie puternica de claustrare. Simtea nevoia de aer, de aer curat, nu de cel incarcat cu mirosuri de latrina al Bucurestiului.

Facu un efort sa se concentreze asupra jocului…Din bolboroseala lui Bila desprinse, cu greu, o fraza inteligibila.: “Fiecare sa fie multumit cu ce are, pana nu ramane fara, ca dup-aia…”.

De fapt, poate ca era baiat bun Bila asta…

Clopotele tac

2008-05-19T17:14:00.000-07:00

Clopote vechi in turnuri fotomodel...
Clopote care nu canta...Care nu bat.
Clopote care tac cu o tacere mai sfredelitoare ca
sunetul bombardierelor nemtesti.

Paduri intunecoase, tenebroase, ostile...
Paduri alergate de crengi si puse la colt,
Paduri care se foiesc in nestire ca
doua maini in buzunare.

Dureri surde, pocnite in tampla.
Pamant uscat si locuit de pietre,
Goliciune care se revolta ca
o coapsa in care ai infipt un pumnal.

Sub toate astea...sunt eu.
Abia mai pot sa respir printre randuri...
Imi scriu povara si o pecetluiesc cu un gand.
Doamne, unde esti?

Invingatori

2008-05-16T13:08:00.000-07:00

Ii mangaiam fruntea, incercand sa-mi stapanesc bataile inimii si lacrimile care amenintau sa-mi tradeze emotia.

Pentru ceilalti din salon, de la medici si asistente, la infirmiere si pacienti, era un batran ca toti ceilalti. Un batran in agonie. Un caz pierdut, pentru care nu se mai putea face nimic. Din punct de vedere medical, cel putin.

Bolnavii urmareau spectacolul morbid cu un interes crescand, majoritatea curiosi sa vada ce si cum o sa se intample, cativa bucurosi ca sunt inca in viata, prea putini manifestand vreo simpatie pentru relicva de om care zacea undeva, intre lumea noastra si cea de dincolo.

Doctorul de la ATI, chemat de urgenta, incercase o electrocardiograma la pat, avand grija sa mentioneze cu un zambet discret in coltul gurii ca “asta e asa, ca sa vedeti voi, domnisorii studenti, cum se face”. Apoi ridicase din umeri neputincios.

Asistentele se invarteau prin salon absente si total inutile, aruncandu-mi din cand in cand vorbe gen “Lasati-l, don’soara doctor, nu vedeti ca n-aveti ce-i mai face?” Apoi se intrebasera mirate “Ce-o fi apucat-o, nici macar nu il cunoaste...”.

Cativa colegi incercasera sa ma traga de langa pat, spunandu-mi ca nu are rost sa vad asa ceva. Tipasem la ei sa ma lase in pace, asa ca acum se uitau la batran si la mine de undeva, dintr-un colt al incaperii.

Afara ploua cu stropi de septembrie. Ploua peste orasul golit de viata si de soare, ploua rece, ploua peste noi. Salonul si intreaga lume disparusera cu mult timp in urma. Ramasesem doar eu, lumanarea aprinsa pe masuta de spital si ochii batranului. Parea ca tot ce fusese el odata se concentrase in privire, fragmente de suflet contopite ca mercurul din termometre. Si ochii aia erau mai vii ca niciodata, mai vii decat mine, decat noi toti la un loc. Ii tineam o mana intr-a mea si cu cealalta mana ii mangaiam fruntea.

Vazusem prea multi oameni in agonie. Prea multi ochi. Ochi care imi bantuiau noptile si gandul, amintindu-mi ca sfarsitul e implacabil, ca suntem neputinciosi, condamnati inca din start, fara drept de apel si fara speranta.

Vroiam sa stie ca nu e singur. Atat. Priveam ochii aia care ardeau de viata in timp ce trupul se stingea incet, incet si le spuneam ca sunt acolo. Si ca am sa raman pana la capat. Si mult timp dupa ce din flacara nu mai ramasese decat cenusa, eu inca mai priveam trupul neinsufletit, la fel de impietrita si de batrana ca si cadavrul din fata mea.

Atunci ti-am simtit bratul cum ma cuprinde pe dupa mijloc si respiratia ta calda mangaindu-mi obrazul in timp ce imi sopteai “Hai sa mergem, Andra…”. Si n-a mai contat nimic. N-a mai contat ca tu erai medic rezident si eu, o studenta , ca salonul era plin de ochi iscoditori, ca ceilalti pacienti filmau toata scena cu mintea lor avida de informatie care sa poata fi povestita mai departe cadru cu cadru, gest cu gest. Mi se topisera scuturile si nu mai dadeam doi lei pe lumea de-afara. M-am lipit de tine zguduita de hohote de plans cu toata forta vulcanului care erupe, de parca tu ai fi putut sa ma aperi de moarte, sa o alungi. Niciodata nu mai avusesem incredere in cineva cum credeam atunci in tine.

Ma priveai duios si buzele tale calde imi apasau fruntea ocrotitor. Iti simteam cu pieptul bataile inimii si mi se parea ca fiecare dintre ele sfideaza linistea impietrita pe chipul batranului, sfideaza destinul si zeii si tacerea. Erai langa mine si prin venele tale clocotea viata.

M-ai dus acasa in seara aia si am facut dragoste. Ne-am iubit cu valuri, ne-am iubit cu aripi, ne-am iubit cu ploaie. Zburam cu viteza luminii prin cosmos si aprindeam galaxii cu sufletele noastre care se mistuiau unul langa altul, unul peste altul.

Eram vii amandoi si uitasem de toate. Pentru o clipa, am fost invingatori.

Aripi

2008-05-15T14:41:00.000-07:00

Insirati stau copacii
Pe margini de drum
Si-si cauta frunza
Prin lut si prin scrum...

Sub bolta pustie
Un vant s-a pornit
Si-mi suiera-n minte,
Pagan... obosit...

Sunt si clipesc intuneric,
Eu, ochiul de geam...
Am noptile mele,
Doar aripi nu am.

...

2008-05-14T17:08:00.000-07:00

...Si, Doamne, cat de greu se misca vremea
In incaperea goala, sinistra, de mormant!
Si ce grotesc isi tine ceasul trena,
Calcand-o in mersul lui sovaitor, marunt...

...Si, Doamne, cat de greu m-apasa noaptea,
Cu fosnet surd de pasi pe frunze-nsangerate!
Si cum isi cere hotarata partea
Din mine, din suflet, din primaveri uitate...